Echipa Reper Buzău

Candidații Reper Buzău la alegerile parlamentare 2024

Echipa noastră

Epurescu Nicolae-George

Cercetător științific
Candidat la Camera Deputaților

Avram Zenoviea-Fănuța

Pensionară, Activistă civic
Candidată la Camera Deputaților

Emil Moise

Profesor, discipline socio-umane și biologie
Candidat la Camera Senatorilor

Udrea Sorin-Eduard

Inginer, Antreprenor
Candidat la Camera Deputaților

Soare Ioana

Antreprenoare
Candidat la Camera Deputaților

Simion Daniel-Petrică

Asistent medical
Candidat la Camera Deputaților
Cercetător științific

Epurescu Nicolae-George

Sunt doctor în fizică și cercetător științific la Măgurele, lider sindical cu o bună cunoaștere a legii și un apărător activ al drepturilor angajaților și ale drepturilor fundamentale.

Militez pentru dreptate socială, protecția mediului și a animalelor, pentru drepturile fundamentale.

Implicat din 2012 în protestele din Piața Universității, am fost strateg al Mișcării de Rezistență de la Pungești și unul dintre artizanii frontului comun pentru apărarea pădurilor în contextul votării Codului silvic în 2015.

Cofondator al Federației Sindicale Hermes, sunt cunoscut pentru rolul avut în campania din 2020 pentru salvarea proiectul laserului de la Măgurele.

Spun lucrurilor pe nume și sunt o persoană incomodă pentru mafia din cercetare și mediul universitar.

Am salvat Crângul și Vulcanii Noroioși din mainile mafiei PSD.

Experiența mea și a echipei pe care o propunem este relevantă pentru a reclădi încrederea între oameni, pentru că nu vrem ca nimeni să rămână în urmă, este loc pentru toți sub cerul României, în demnitate și solidaritate.
Profesor, discipline socio-umane și biologie

Emil Moise

Absolvent de Filosofie (2001, UB), Drept (2009, UB) și Biologie (2024, USAMV). Am un masterat în Gen și Politici Publice (SNSPA, 2003) și am obținut titlul de doctor în drept internațional pentru drepturile copiilor (2021 UVT).

Din 2001 activez și în societatea civilă, iar din 2004 sunt membru inițiator al Asociației Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință și președinte din 2007.

Am câștigat în instanță procese în interesul superior al copiilor, am schimbat prevederile discriminatorii ale Legii statutului cadrelor didactice și ale Legii educației.

În 2015 Foreign Policy m-a desemnat în primii 100 de români care au schimbat România în bine, pe prima poziție.

Am făcut acest pas spre politică pentru drepturile copiilor, pentru un sistem de învățământ modern și pentru depolitizarea instituțiilor publice.

Lupt pentru o viața demnă pentru toți românii.
Inginer, Antreprenor

Udrea Sorin-Eduard

Am absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică din cadrul Universității Politehnica din București în anul 2005 și un master în Mecatronică avansată în cadrul aceleiași facultăți în anul 2007. De asemenea sunt International Welding Inspector din anul 2016.

În timpul studiilor am fost președintele Ligii Studenților din Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică și membru în Comisia de strategie a UPB (fiind singurul membru, din respectiva comisie, care nu era cadru didactic).

Sunt antreprenor din anul 2008 și președinte al Asociației de protecția animalelor ”Hăpluț și prietenii” din Buzău.

De-a lungul timpului m-am implicat activ în multe activități civice, în special pentru protecția animalelor domestice și sălbatice și a pădurilor.

Am făcut pasul spre politică fiind conștient că România are nevoie de o nouă clasă politică.
Pensionară, Activistă civic

Avram Zenoviea-Fănuța

Sunt pensionară și am fost implicată în mediul privat în administrarea firmelor: producție și import-export precum și a resurselor umane cu precădere în zone cu numeroase persoane de etnie rromă, alături de care m-am implicat pentru sprijinirea integrării lor, atât în plan profesional cât mai ales în cel familial privind lipsa actelor de identitate, a actelor de proprietate asupra imobilelor în care locuiesc, elemente esențiale în lupta împotriva discriminării.

Fiind pensionată medical m-am implicat activ și în zona apărării drepturilor persoanelor cu dizabilități. Vreau să lupt în continuare pentru drepturile rromilor și ale persoanelor cu dizabilități.
Antreprenoare

Ioana Soare

Sunt o tânără antreprenoare, mamă, ce mă lupt zi de zi cu un stat capturat care s-a întors împotriva cetățenilor, a celor care caută să își croiască un drum demn în viață, să aibă libertate financiară, să se bucure de viață alături de familie, prieteni într-un mediu sănătos.

Am făcut acest pas pentru a contribui cu experiența mea la viziunea acestei echipe de oameni noi, onești, care doresc o Românie mai bună pentru noi și generațiile viitoare, în care fiecare să se simtă respectat și în siguranță.

Să nu uităm să ne întrebăm în permanență: Ce lăsăm moștenire generațiilor viitoare?
Asistent medical

Simion Daniel-Petrică

Sunt asistent medical la Spitalului Universitar de Urgență București, fiind o persoană care ține la profesionalism și legalitate.

În cadrul Sindicatului Liber Solidaritatea Sanitară duc o activitate susținută pentru apărarea drepturilor angajaților.

În 2018 am intrat în greva foamei, pe care a susținut-o timp de 17 zile, un gest extrem prin care am scos la iveală neregulile majore din cadrul spitalului, nereguli pun în pericol viața pacienților.

Ca avertizor de integritate mi-am asumat riscuri semnificative pentru a semnala disfuncționalitățile din sistemul medical, contribuind la expunerea și corectarea acestora.

Regimul PSD-PNL aruncă din nou sistemul în mâinile mafiei și a devenit clar că numai prin implicare în zona politică pot lupta pentru sănătatea oamenilor.
Ac orci phasellus egestas tellus rutrum tellus pellentesque. Eget lorem dolor sed viverra ipsum.
© 2022 Soflyy. All rights reserved.
About Partners Privacy Policy